Învaţă singur dactilografie QWERTY

Tastatura standard Qwerty


Prima maşină de scris se pare că a fost inventată în 1829. Ea nu a fost însă produsă „în masă”. După diverse teste, în 1867 apare o maşină de scris comercială, cu tastele aranjate în ordinea Qwerty, care rezolvă principala problemă de până atunci: tastele care formează combinaţii frecvente în limba engleză (de exemplu „wh”) au fost mutate cât mai departe una de alta, pentru a preveni blocarea lamelelor maşinii.

Nu la foarte mult timp, problemele mecanice au fost rezolvate, dar tastatura a rămas aceeaşi. Ea NU este în nici un caz optimă pentru limba engleză. De fapt, este un dezastru total: degetele se plimbă foarte mult, mâna stângă tastează mai mult decât mâna dreaptă (deşi suntem dreptaci) etc.

Vezi aici studiu comparativ - POPAK vs QWERTZ.


Acum 12 ani am învăţat să tastez prin metoda „oarbă” pe Qwerty, după un manual de stenodactilografie din 1967(!), găsit întâmplător în biblioteca părinţilor. Deci am puţină experienţă în domeniu. Principalul motiv pentru care am învăţat a fost că, la copierea unui text, prin mutarea privirii de la textul de copiat la tastatură, se pierde rândul.

Pentru elevi am creat în urmă cu ceva timp un program (făcut în Pascal) şi un ghid de învăţare a dactilografiei pe Qwerty, adaptare după manualul după care am învăţat eu.
Pentru cine totuşi doreşte să înveţe Qwerty (din diverse motive), le puteţi descărca de mai jos:

Programul MyDactilo (nu necesită instalare, pur şi simplu dezarhivaţi şi rulaţi)
Ghidul de învăţare (în format .pdf)

Sunt mai multe motive pentru care nu recomand Qwerty. În primul rând, este vorba de lipsa diacriticelor. Alternativa standard de până acum (aşa-numita „Qwertz”), ce diferă de Qwerty prin maparea diacriticelor pe tastele []+;: nu este o soluţie practică, degetul mic de la mâna dreaptă muncind enorm de mult. În al doilea rând, toate degetele muncesc foarte mult şi obosesc repede. Vă recomand tastatura Popak.