Acum vei afla în sfârșit cum se încheie o partidă de GO și cum se numără teritoriile. Vom folosi pentru explicații o tablă de 5x5.


15754

Ambii jucători au făcut câte 5 mutări și jocul se consideră încheiat. Negrul are 5 puncte pe latura din stânga, iar albul are 10 puncte în dreapta. Astfel, albul câștigă cu 5 puncte.
Se numără câte un punct de teritoriu la fiecare intersecție de linii verticale și orizontale, incluzând colțurile și marginile. Reține faptul că pietrele în sine nu se numără ca teritoriu.


O partidă se încheie atunci când ambii jucători consideră că e inutil să mai facă vreo mutare. De ce este considerat încheiat jocul din prima figură?
Continuând partida, să presupunem că negrul ar face o mutare în teritoriul albului. După următoarea piatră albă jucată, observăm că negrul poate fi capturat cu ușurință, ca în această figură. De aceea, negrul nu va face astfel de mutări.

15758

Dar dacă mai faci o mutare în teritoriul propriu? Cu acea mutare, ai acoperit 1 punct din teritoriul tău. Bineînțeles că nu asta urmărești.
Prin urmare, partida se încheie ca în prima figură de mai sus. (În unele situații însă, vei fii nevoit să joci în interiorul propriului teritoriu pentru a-ți forma 2 ochi, sau pentru a-ți consolida zidul.)

15761

Aici avem de asemenea o partidă la final. Negrul a înconjurat 5 puncte, iar albul 6. Deci albul a câștigat deci cu 1 punct.
Dar ce se întâmplă cu cele 2 puncte din centru? Ele se numesc puncte neutre (în japoneză - „dame”), și nu aparțin nimănui. Poți juca acolo dacă dorești, nu vei pierde nici un punct, dar nici nu vei câștiga, deoarece punctele neutre nu se numără la evaluarea teritoriilor.

15764

Deci, când se încheie o partidă?

  • când ambii jucători consideră că e inutil să mai facă vreo mutare și joacă pas succesiv. Atunci se evaluează teritoriile și cel mai mare câștigă. La numărarea punctelor, se adaugă numărul de pietre capturate de la adversar;
  • când unul dintre jucători consideră că nu mai poate câștiga partida indiferent cum ar juca, și abandonează.

Spre deosebire de multe alte jocuri, abandonul este considerat un rezultat onorabil. Nu are sens să continui partida dacă nu mai ai nici o șansă.

Credem în educația gratuită și în dreptul la educație. Contact: [email protected]
2007-2018 invatasingur.ro